Poate:)

Poate ca totusi am obosit…Si cand vorbesc de oboseala,nu ma refer neaparat la o oboseala fizica..Am obosit,in general…Cred ca am obosit sa astept..Am obosit sa caut ceva,habar nu am ce,dar simt ca sunt intr-o permanenta cautare..Am obosit sa imi pun intrebari.Am obosit sa ma gandesc la consecinte.Am obosit sa ma gandesc la trecut.Am obosit sa zambesc,si sa spun tuturor:”Sunt bine..”De fapt,da,sunt bine,nu pot zice ca nu..dar nu stiu cat sunt de fericita..Nu incerc sa ma plang,sau sa pozez in postura de victima,chiar nu…Incerc doar sa inteleg unde este problema,incerc sa inteleg de ce trece timpul si nu se schimba absoult nimic la mine,in mine..Am obosit sa simt ca nu sunt suficient de buna pentru cineva,am obosit sa ma antrenez sa nu imi mai pese,ca apoi sa dau gres..Am obosit sa scriu randuri,pe care stiu ca tu nu le vei citi niciodata,si chiar daca le vei citi,nu le vei intelege…Nu vei stii ca vorbesc despre mine,despre tine,despre noi..Am obosit sa ma intreb cand va veni si vremea mea..Am obosit sa imi fie teama.Am obosit sa stau pe loc..Ma oboseste toata monotonia,superificialitatea,falsitatea,ideile preconcepute,”aerele de vedeta”.Da!Ma obosesc toate astea..Ma obosesc toate visele,iluziile,pentru ca stiu ca doar asta vor ramane…vise!Am obosit sa alerg pe drumuri care duc spre nicaieri..Am obosit sa imi fac sperante din cauza unor simple cuvinte,care de fapt,nu inseamna nimic.Am obosit sa ma chinui sa inteleg anumite idei,anumite persoane,fara nici un rezultat.Am obosit sa ma refugiez in filme,unde totul este asa cum trebuie.Am obosit sa oftez,sau,mai rau,sa plang,la fiecare final fericit,stiind ca e pura fantezie..Nu sunt pesmista….sunt doar realista!Incerc sa nu mai am atatea asteptari care oricum,imi vor lasa un gol imens in suflet,mai tarziu.Toata lumea iti spune:’trebuie sa fii puternic..’ dar nu te intreaba nimeni daca mai poti sa fii puternic.

Reclame

Mi-e dor de mine…



Stupid sa zic asta, avand in vedere ca n-am plecat nicaieri. N-am murit si nu-mi vad corpul, eu fiind intr-o stare de levitatie. Nu am nicio clona pe care sa o fi facut ca sa-mi scrie articole pe blog. Mi-e dor de mine din trecut….Nu mi-e dor de ideile pe care le aveam acum cativa ani despre viitorul meu si nu mi-e dor de mine atunci cand am ales cea mai proasta cale din punct de vedere sentimental. Cu toate astea, mi-e dor de momentele din primii ani de liceu cand n-aveam nicio pornire spre cariera si doar pluteam intre niste oameni pe care-i intelegeam…aproximativ.
Mi-e dor de senzatia aia de “trezit la 2 dupa amiaza dupa ce toata noaptea ai pierdut timpul cu prietenii pana dimineata la 6″. Stiti despre ce vorbesc nu?
Chiar daca am fost inocenta pe partea sentimentala, imi este dor sa fiu cea de atunci. Dar permanent, n-as suporta sa ma intorc in timp doar pentru o zi, doua…o saptamana. Era frumos, nu? Nu aveai griji, nu aveai suparari prea mari… Insa cel mai mult, chiar mai mult decat inocenta, tanjesc dupa prima zi cand l-am intalnit…. Nimic nu se compara cu emotiile pe care le-am avut si doar eu stiu cum imi batea inima-n piept. Numai ca fusesem prost invatata ca sentimentele trebuie sa le ascunzi la inceput, sa nu-i dai de inteles ce simti. O prostie! Mi-e dor de mine, de ce-am simtit atunci si nu se compara in niciun caz cu lipsa de griji. As vrea sa am griji cu sutele in fiecare zi, numai ca tu sa fii langa mine. Nu ma lasa sa-mi fie dor de mine cand eram cu tine, e cel mai dureros sentiment, e ultima creanga de sub picioare pe care ai taia-o, aruncandu-ma in abis.
Mi-e dor de fiecare vis in care esti. In fiecare dimineata ma trezesc cu tine alaturi, te privesc minute bune fara sa clipesc…si nu clipesc pentru ca stiu ca atunci cand o voi face, tu vei disparea din privirea mea pentru o milisecunda, iar uneori e prea mult. E posibil ca-n milisecunda aia sa-mi fie dor sa te privesc?
Imi e dor de tine…deja….
Am o pofta nebuna sa ma imbratisezi….iar si iar….si sa nu imi mai dai drumul niciodata…
Am gresit…poate….dar sunt inocenta….doar un copil …care invata sa creasca mare incercand sa zambeasca desi e inconjurat de oameni rai, diferiti, lipsiti de profunzime….Nu sunt perfecta…sunt doar EU…fata care adora sa stea cu tine, sa te priveasca si sa te asculte….sa te inteleaga.
Nu am puterea sa te conving, desi asa vrea…din tot sufletul….
Imi doresc sa ma trezesc maine si sa-mi spui ca am avut un cosmar , ca tu esti langa mine si nu o sa pleci niciodata….

In general , nu stiu ce vreau…dar azi….stiu ca te vreau inapoi…
Am nevoie de tine…

„Potop….. cad stele albe de cristal
Si ninge-n noaptea plina de pacate
La vatra-n para ce abia mai bate-
Azi, a murit chiar visul meu final.

Si ninge-n miezul noptii glacial
Si tu iar tremuri,… suflet singuratec,
Pe vatra-n para slaba, in jaratec,
Incet,….. cad lacrimi roze de cristal.”
(G.Bacovia)

poate

Nu mai stiu daca ar trebui sa-mi fie teama de povestile care se preschimba in realitate ,de iluziile pe care mi le-am facut si nu s-au implinit conform „planului”…ci mult mai bine,de ceea ce ma priveste sau cine…daca ma inteleg ,daca sunt cu adevarat sau doar imi doresc.

Intotdeauna am avut partea mea de adevar pentru care am iubit,am urat,am asteptat(chiar daca nu mi-a placut asta niciodata),am pierdut,am castigat.Nu mi s-a parut o rusine a ingenunchea in fata acelora care sufera si nu se pot ridica,dar nici nu e bn sa crezi ca tot ce zboara se mananca,si ca cei de langa tine nu te vor dezamagi niciodata,pt ca atunci te vei dezamagi singur .

Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te si de viata celor de langa tine, ofera-le iubire,caldura ,speranta si nu ezita niciodata sa le arati dragostea ta.

De multe ori stai si te gandesti „ Dar dc sa il iubesc daca el nu ma iubeste?” Iubesti pt ca asa e firesc ,pt ca e un sentiment care nu poate fi stapanit. Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba dimpotriva ,sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Si daca intr-o relatie unul iubeste mai mult si altul mai putin ,trebuie sa constientizezi ca poate asa e firesc ,ca fiecare persoana e diferita si ca faptul ca te iubeste mai putin nu inseamna ca nu te iubeste deloc.

Invata ce este sinceritatea si increderea,inainte de toate!

„O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie…trebuie timp si trebuie complicitate pt formarea ei .De cele mai multe ori te obisnuiesti greu la inceput cu femeia fara de care mai tarziu nu mai poti trai.Iubesti intai din mila,din indatorire,din duiosie,iubesti pt ca stii ca asta o face fericita,iti repeti ca nu e loial sa o jignesti,sa inseli atata incredere.Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei,asa cum te obisnuiesti cu un peisaj.Si treptat iti trebuieste prezenta ei zilnica.”

Imagine

 

cainele meu are cuvantul….

Prin draperia trasa , luna isi strecoara razele in camera si le rasfrange asupra cartilor uitate pe masa . Langa pat , intr-un cosulet micut ,plin de jucarii , e locul meu , al sufletului care nu poate sa traiasca nicio clipa fara stapana lui. Cred ca sentimental e reciproc …de fapt, sunt sigur pentru ca de multi ani , nici nu le mai stiu numarul , suntem de nedespartit.
In fiecare seara se plimba pe stradute in care timpul s-a oprit. Se opreste la casele tapetate cu iedera , la portile caselor parasite pe care nu le mai atinge nimeni de mult timp. Lasa toate culorile sa patrunda in ea. In fiecare zi, isi ia cartile si isi lasa gandurile sa o exileze in alte lumi. Acolo unde oamenii valseza bizar pe muzica ochilor sai . are o stare continua de somnolenta , obrazul cald de somn si rece de vis . o privesc in tacere.
Dimineata se trezeste cu senzatia ca lumea se reinventeaza pe sine in fiecare noapte. In timp ce ea sta acolo , departe , in somnul ei, parca toti atomii palpita si se dezintegreaza in atmosfera de cerneala a noptilor. Fiecare rasarit e o tresearire lucioasa , un ac in perna somnului. O urmez in povestea care incepe …si atunci simt ca sufletul meu se naste …simt ca traiesc , chiar daca sunt un simplu caine. Exuberanta ei ma ajuta sa zbor pe taramul feeric al fanteziei.
Intr-o zi a fost altfel…a uitat de mine , dar am iertat-o. patrunsese intr-o visare nepamanteana , nu respire….era doar ea , insa uitase de lume , de tot , de toti…o apasa ceva , dar nu sriu exact ce…a ramas un mister. Acea zi a trecut si am descoperit din nou ca alaturi de ea fiecare zi e o aventura , o calatorie pe tarmuri necunoscute , care cuvanteaza intr-o singura limba. Pentru mine , ea e profesoara desavarsita a vietii .Chiar daca uneori e cam pesimista , am invatat sa o descopar zi de zi.
Priveste pe fereastra , dar somnul nu mai apare ; cauta odihna , dar luna plina a nesomnului strafulgera in suflet. Noaptea devine o evadare in intuneric , o punte spre adevar. Vraja nepatrunsa a intunericului o transforma in prizoniera unui jurnal in care exista doar ca sa poata sopti cine este. Ma regasesc in profunzimea ei si as vrea sa o pot urma , sa pot sa scriu pe cer cu vantul , sa descopar lumea. Insa mi-e imposibil sa fac ceea ce face ea zilnic . ii ofer un suflet sensibil , visitor , melancholic , care nu mai e de mult el al unui animal.
Nu este atat de trista in fiecare zi…e doar o parte navazuta de ceilalti , care nu o cunosc atat de bine. Eu tind sa cred in continuare ca fara mine viata ei ar fi fost pulbere fina de scrum cenusiu…

ImagineImagine

Franturi

…Sa fie un zambet de ajuns?In zadar caut raspunsul. Pulberea stelelor imi mangaie gandul cu vise spulberate. Le adun intr-un cristal magic , iar vantul mi-e bagheta. Nu merit vraja Paradisului…ma opresc . fluturi de aur imi acopera curiosi parul de abanos , iar lacrimile imi scalda obrajii. Ochii sufletului sunt ca doua rani sangerand ce pot vedea mai departe de apus si de rasarit. Dar merit sa cunosc secretul ?…mi-e frica…nu vreau sa pangaresc taina sacra si rece! Vreau doar sa simt extazul privind prin zari natura sfanta. E pura ca o lacrima de cristal si canta ca un cor de ingeri . ma pierd in lacrimi…in lumea labirintica a propriului eu . vreau doar ragazul sa renasc din cenusa amintirilor , sa prind aripi si…sa zbor pana la fericire. Dar , oricat as vrea , nu pot sa scap din temnita tacerii. In zadar …totul e in zadar…
M-aplec usor catre pamant. Si el e trist , ca si mine. Il ating usor si ii simt sufletul rece. Un fior de gheata divina imi cuprinde inima. Iarasi tristete…dc nu pot s-o uit? Prin curcubeu se asterne zgomostos un plans de mireasa. Natura mi-e nuna. Pasesc spre altar si ma impiedic. Cad in abisul durerii …din nou…mi-e dor ….asa de dor sa zambesc!
Prin visini vuieste vantul incet. Trezeste raiul. Cu ochii mari descopar incantarea in speranta unei amintiri din viitor. Sclipeste-n soare portelanul spalat al viselor si canta dulce raul…e asa de ciudat…mor de fericire si…plang de durere…e greu sa simti natura. Dar pot…pe buze mi-adorm literele si lacrimile –s cuvintele. Descopar viata ca pe un cadou. Cu maini tremurande il deschid usor. Apare o zana. Ochii ii sunt firimitura cerului , iar buzele un strop de foc. In lanu-i de grau domnesc pletele dulci. O simt ca o boare de racoare…e rece dar frumoasa.
-o dorinta! Viata iti aduce o dorinta! Asa-i mereu …sunt zana vietii si printesa mortii…am sufletul gol. Zambesc , dar nu simt fericirea. Plang dar nu simt durerea. Inima mea e moarta iar din cantecul meu se naste marea. Sunt val de amintiri si adevar. As vrea sa fiu ca tine! Dar nicio dorinta nu-mi poate da viata…
Glasul pierdut al zanei imi trezeste o lacrima.
-vreau sa zambesc! Raspund eu cu tarie. E tot ce imi doresc.
-un zambet pentru viata…rosteste ea incet si dispare.
Schitez un zambet…cadoul divin al vietii imi invadeaza sufletul. E cald. E vara , nu mai ploua si totu-i alb…ce sacra-i visarea!
Un val de litere cade pe hartie. Ce fac? Unde sunt? Mai e timp?
Natura-i un glob de cristal…e afara si-n suflet , mereu fericita , zambeste.
Colt de rai , extazul sfant trezeste amintiri , a mai trecut o zi, o data cu o fila…Ce vreau? Sa simti ce simt , sa vezi ce vad…doar sa privim natura si sa-i zambim , sa-i multumim pentru ceea ce suntem si sa-i contemplam magia.
… Voi reveni cu amintiri din viitor…chiar maine…

Inocenta

Pentru-o secunda am crezut ca ai disparut, ca undeva te-ai ratacit si ma preocupam… Dandu-mi seama ca de fapt, tu, ca si ceilalti, inca mai traiti, nu ca mine… Continui sa-ti pierzi timpu-n prejma mea si chiar nu stiu de ce o faci.. Cu-aceeasi inocenta ma privesti, uimit fiind de ce descoperi… Si eu, ahhh!!! Vesnic EU, continui sa te surprind cu fiecare gest, cu fiecare lacrima ce o transform in ras… Stiu ca nu-ntelegi cum pot sa rad isteric atunci cand poate mi-as striga durerea si te indigna faptul ca nu iti vorbesc… Ti-am spus, eu te cunosc, tu inca mai cauti… Nu te-am privit in ochi, cu toate ca asta am facut mereu… Am privit in ochi pentru-a descoperi suflete… De-al tau mi-e teama… Privind acolo, te-as lasa sa intri in al meu… Stiam ca nu mai poti si-ntr-o secunda usor mana mi-ai atins…fara sa stie nimeni si fara sa gandesc am plans…fara sa stii si fara sa ma vezi, desi vedeai… Atunci mi-ai zis ca imi revin…deci imi cunosti durerea si asta ma irita… Nu te iubesc si totusi… pentru mine existi, un lucru mult prea mare-n mintea mea. Nu stiu de ce simt CEVA si pentru tine ocup acest spatiu virtual. Ma privesti , dar ce conteaza e ca tu ma vezi… si nu conteaza ca te vad, conteaza ca existi… Inocent asemeni unui inger izgonit din Rai, tacut ca cel ce isi vaneaza urmatoarea prada, dar mai presus de toate… inocent ca un copil ce parca a-ntalnit ceva fermecat, gata de a fi explorat… Si esti, de fapt, nimic… Un nimic inocent, atat de mic si de fragil, incat uneori te-as tine-n palme si te-as dezmierda. Dar esti inocenta nimicului meu si asta conteaza… Nu tu contezi, ci inocenta cu care ma gandesc la tine. Si nici macar ochii tai nu imi mai plac, sunt prea curati, prea limpezi… vezi? Esti mult prea inocent pentru mine..

Just open your eyes…

  1. ImagineAzi mi-am propus sa fac curat…in ganduri. E absurd sa nu poti sa renunti la ce iti doreai candva, e absurd sa vrei sa faci asta, in schimb… trebuie. Toti avem un trecut, totul e sa stii sa-l accepti. „Noi” nu am stiut asta, si regret, regret ca nu reusesc sa ma descarc de trecut, de amintirile unor frunze cazute prea devreme care la atingerea pamantului nu le-am putut pune intr-o carte veche sa se usuce, ci le-am calcat in picioare,le-am distrus. Acum nu vad decat fumul gros care-ti acopera fata straina, imi e straina, pentru ca nu e cea langa care eu ma trezeam dimineata zambind…De ce? Iar incep cu intrebari idioate si iar am inima incarcata si grea…nu e grea, e ranita pentru ca acum nu mai e floarea care reinvia in fiecare primavara, ci e bucuria care a murit odata cu trecutul. Si poate e adevarat ca traim mereu in minciuna si e adevarat ca nu sunt fericiti decat cei care cred in ceea ce nu exista, de aia am fost fericita? sau doar am mimat fericirea iar acum jocul s-a terminat. Care devenise doi??? The end is where I begin… nu plang dupa trecut, plang dupa cuvinte, cuvinte spuse usor care au scris mai mult decat voiau si mai mult de cat puteam sa-mi doresc, ca apoi cuvintele sa se stearga pentru ca le-ai scris cu cerneala si pe care le-am udat…cu lacrimi. S-a udat hartia.S-au sters cuvintele. S-a rupt hartia. Mai am un top. Un an. O melodie. Cuvinte. Nu e durere pentru ca daca ar fi fost iubire, falimentul ei ar fi fost si falimentul mintii si… ma uit la mine. De ce sa mor si eu ca ceilalti fara sa stiu nimic. Eu nu mai vreau sa am umbra…Eu vreau sa fiu omul acela fara umbra, nu vreau sa ma urmareasca nimic din spate si nici sa calc mereu ceva in picioare. Fara lumina, fara umbra. N-am sa mai vad. Insa am sa simt, tot, si poate am sa pot sa simt mai bine, decat am vazut.II. Sa fugi de trecut, e un pacat. Sa ascunzi totul, sa incerci sa-ti dosesti toate amintirile, oricate camere la subsol ai avea, e inutil, pentru ca totul e acolo, e ca acea caramida pe care o tii in buzunar, si pe care o simti ca e grea si te apasa, iar dupa ce te obisnuiesti cu greutatea ei, constanta in timp, dai peste ea doar cand bagi mana in buzunar.. Ajungi sa-ti para rau de ce aveai si sperai sa ai si ca nimic nu-ti mai trebuie, sa renunti la tot pentru…nimicul de apoi.
    Si daca ar exista acele universuri paralele, conform stiintei, pentru ca universul e infinit, ar exista un alt eu, un alt tu, care poate acum fac ce voiam sa facem, sunt fericiti si se bucura de tot ce nu vedem acum in universul asta. Ramai ingradit intr-un loc gri, cu mult fum si masini cu viteza mare pe bulevard unde oamenii iti apar din fata si te lovesc, fara sa-ti fi dat seama ca erau in fata ta si te-ai fi putut feri…Imi place sa simt ploaia si sa sa plang cand ploua pentru ca nu mi se vad lacrimile. Cautam motive, explicatii pentru ce ni se intampla dar nu e tot ce ne poate linisti sufletul. Vad ce tu nu vezi…Priveam in aceeasi directie si vedeam si eu ce vedeai tu. Tu nu vezi ce vad eu… Eu vad ca nu o sa fie

III. Si convinge-te. Uita-te spre cer, si spune-ti „asa e mereu”. O alta zi, un alt om. Un alt om care sa-ti arate si sa te convinga ca asa e  lumea. MATURIZEAZA-TE. Totul se invarte in jurul ideii asteia, fie ca ti-e dor sau nu de trecut, de liniste, de oameni, de ce aveai odata. De liniste, despre asta e vorba…poate atunci voiai, dar acum regreti. Inocenta…iti lipsete, e in tine dar numai in tine. Nu mai astepta, nu mai crede. Pana si cel ce odata era perfect, te-a tradat. Un alt om. Pornesti mereu cu increderea si zambetul pe buze, cica e mai bine. De ce sa cresti, de ce sa dai peste astea. De ce sa te lasi dusa de val, sa ajungi in jocul lor. De ce sa joci daca intri in hora?! De ce nu ma pot retrage cand vrea? De ce ne invartim in jurul aceluiasi lucru? Open your eyes, Open your eyes, Open your eyes now…nu pot! Ma mint si ii mint si pe ceilalti. Ma pot minti mult…cred ca-mi place. Sau poate asa ma protejez. Sa spunem „daca” si daca… Daca nu te-as fi-ntalnit vreodata, daca as fi fugit, daca n-as fi fost lasa, daca as fi avut noroc…Sunt doar ipoteze. Refuz sa cred ca asta e adevarul, poate nu-s suficient de matura cum ma crede mama, de fapt nu stie…Ea doar crede. O mint si pe ea…
Vedeam fericirea, care acum s-a scurs ca o clepsidra. E vina mea? Am ramas jos, si in loc sa ma ridic, n-am facut decat sa ma tarasc, sa-mi tarasc sufletul in noroi. O sa-l spal vreodata? M-am folosit de ce nu trebuia ca sa ma agat de ceva ce nu-mi doream? Refuz sa cred in continuare ca asa e…sau poate e asa, dar toti se mint. Chiar TOTI? Adica prostia aia tine cand esti mic: principii, idei, tarie, constiinta, orgoliu. Apoi cand cresti vezi ca toti vor asta. Puteam ramane asa? Pana cand? Pana traiam din nou? Vezi mereu ca ce-ti doresti e in alte maini. La tine cand ajunge? sau poate nu-ti trebuie…
Ce s-ar fi intamplat daca eu mi-as fi schimbat drumul in ultimul moment?