Prin nopti tacute…

Lorelei – Ionel Teodoreanu

„Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.”
„Totul ne desparte pe mine si pe tine: distanta, oamenii, viata si poate si destinul.
Ti-aduci aminte?
Ca sa-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra, insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac ordinar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar, fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri, regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.
Iata ce-ti aduce scrisoarea mea.
Nu ma tem nici de zambetul tau, deci nu ma tem de nimic. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei, fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut.
Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde.
Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.
Sufletul meu si-a pierdut sufletul copilariei. Sti sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc ducand si aducand primavara?
Sti ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?
Sunt pe acolo si intr-acolo; o apropiere si o indepartare in preajma ta.
Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund…”
„Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi, ca sa ajung la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate, dandu-ti ultima ei suflare.
De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi, ca sa ajund la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele, aducandu-ti-o sa-i inchizi ochii.
Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea; si mi-am retras pasii ca la iesirea cu icoana din biserica.
Cant ragusita pe sub ferestrele casei tale, cum canta copiii italieni pe strazile oraselor noastre, in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteranieni.
Cant cu mana intinsa sub cer, ca odinioara cei neimpacati la raspantii de drum: Ascultati voi toti bucuria si durerea mea.”
„Ramas-bun.
Ma numesc numai Lorelei.
Legenda spune ca am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa el cu dragoste de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi ce-au incununat odata fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului. Cu el imi incing mijlocul si ma duc…”

Prietenie?

„Cu timpul, oamenii și lucrurile din viața noastră capătă noi fețe și noi înțelesuri. Sau poate, cu timpul, chiar noi ne schimbăm și privim lucrurile și oamenii cu alți ochi. Cu timpul, unii oameni se apropie, iar alții se despart, pentru că modul în care se văd nu mai este același sau faptele fiecăruia scot la iveală aspecte care nu mai pot fi tolerate. Fiecare an care trece mă lasă cu tot mai puțini prieteni. Pe unii îi regret, pe alții mă bucur că îi las în urmă. Și totuși, fiecare prieten pe care îl pierd îmi lasă în suflet o dezamăgire de care nu mă pot vindeca și care îmi afectează serios încrederea în oameni, și uneori, în mine însămi. Se întâmplă un lucru curios cu oamenii. Sunt din ce în ce mai goi. Caută ceva care simt că le lipsește, dar nu-l găsesc pentru că nici ei nu știu exact ce este acel ceva. Se pierd unii pe alții, se alungă, se rănesc. Pierd înțelesul prieteniei și se simt din ce în ce mai singuri. Cu timpul, am tot învățat lucruri despre oameni și despre prieteni. Faptul că ai o agendă plină cu nume și un numere de telefon, pe care le folosești doar atunci când trimiți mesaje de sărbători și cu care interacționezi doar pe Facebook prin intermediul opțiunilor Like și Comment nu înseamnă că ai mulți prieteni. Prieteni nu îți sunt nici cei care doar promit, iar atunci când vine vremea promisiunii, intervin oameni sau lucruri mai importante decât tine, iar tu îți dai seama că nu ești niciodată o prioritate. Prieteni nu sunt oamenii care se amuză de fiecare dată pe seama ta în fața altor oameni, chiar dacă uneori, se numără și printre cei care îți sar în ajutor atunci când ai nevoie. Prieteni îți sunt prea puțini oameni. Uneori, îți dai seama că singurul prieten adevărat pe care îl ai ești doar tu. Și vine un timp când realizezi că singurătatea e doar o stare de spirit, căci singur te poți simți chiar și atunci când ești înconjurat mereu de oameni. Prietenia nu înseamnă așadar, un număr de oameni. Prietenia e un fel de a fi, e un sentiment, o a doua natură. Nu toți oamenii știu să fie și prieteni, așa cum nu toți oameni știu să fie pur și simplu… oameni.”Have_You_by_pluschkind

Jumatate

Incetul cu incetul mi-am lasat amprenta asupra sufletului tau…Te-am obisnuit cu tot ce insemn eu. De-acum stii fara sa iti zic ce e in sufletul meu, de ce am nevoie si ce vad ochii mintii mele cand zambesc in coltul gurii sau pur si simplu ma uit in gol. Stii ca am nevoie sa ai grija de mine. Stii ca trebuie sa ma strangi la pieptul tau, cand inima mea e iar in bucati, doar ca sa stiu ca esti acolo. Stii deja prea bine camarutele din mintea mea si poti patrunde acolo cu cea mai mica usurinta. Stii cum arat dimineata. Stii ca m-ai facut dependenta de tine si nu stiu cum ai reusit asta. Stii ca pot adormi, oricand si oriunde daca stiu ca esti langa mine, mai ales cu capul pe mana ta. Stii ca ma linisteste sa ma saruti pe frunte. Stii deja mult prea bine ca fara tine nu as rezista. Imi stii toti piticii de pe creier…si sincera sa fiu nu stiu cum ii suporti. Stii că…
Dar nu pot sa ma rup de toate astea si sa fug, pentru ca as fi doar pe jumatate om…

Sa fie!

„Noi, oamenii, avem mereu nevoie de motivatii pozitive. Nu avem nevoie de acele motivatii oferite de alti oameni, ci de propriile noastre motivatii. Motivatiile personale sunt ca niste bijuterii frumoase si rare pe care le putem tine in interiorul nostru. Acestea ne dau energia si puterea de a merge inainte, de a rezista momentelor de cumpana, de a rezista si momentelor imposibil de frumoase pe care ne temem ca le-am putea pierde. Motivatia ne tine puternici, ne ajuta sa nu cedam atunci cand ne simtim epuizati, sa trecem prin greutati cu speranta ca “trece si asta”.

In momentul in care bunele motivatii lipsesc, absenta aceasta este ca o piedica, ca un bagaj distructiv. Din cauza acestei lipse psihologice nu poti evolua, nu poti spera, nu poti crede, iar fara incredere si speranta ce poti face? Fara motivatie nu te poti forta sa treci peste anumite bariere create de resentimente, nu poti gasi in tine puterea de a depasi nelinistea, suferinta sau alte trairi specifice conditiei umane.
Statutul pe care il ai ca si fiinta umana presupune o traire inevitabila a suferintei. S-ar putea spune ca suntem chiar condamnati la sentimente de frica, abandon, resentiment. Daca nu gasim in noi motivatia, ne autocondamnam la toxicitate interioara. Cum bine stim, asta tine de propria decizie si de capacitatea noastra de a ne mobiliza interior pentru a ajunge sa traim frumos in noi insine.

Avem obiceiul de a ne gasi motive pentru a ne intretine negativitatea, sentimentul de a nu putea iesi dintr-o situatie nefericita, si asta tot o motivatie este, dar nu este una pozitiva, ci o motivatie care ne leaga de sentimentul disperarii.
Putem gasi mereu motivatia pozitiva pentru a escalada zidul format de disperare.
Energia motivatie vine din aspiratie, din speranta, din intelegere si din pasii pe care ii facem catre un scop anume.
Cu totii putem si suntem in stare de mai mult, trebuie doar sa stim asta si sa pasim curajosi catre destinatie, caci nu trebuie sa uitam ca ceea ce ne face viata mai frumoasa este tocmai trairea noastra.”

Încredere…

Încredere
Maria Cristiana Tudose

76374_658952747478641_738789024_nMulți n-au înțeles că în spatele unui om puternic se ascund infinite îndoieli și slăbiciuni.
Mulți n-au înțeles că mai există și momente în care obosești, simți nevoia de a te ascunde în brațele celor care te iubesc cu adevărat.
Mulți n-au înțeles că răbdarea o limită, bunătatea are un punct de oprire. Oferi dar înveți să iei înapoi.
Mulți n-au înțeles că liniștea este un răspuns.
Mulți n-au înțeles cine sunt cu adevărat, n-au vrut să mă cunoască. S-au lăudat pe la casele altora, și-au permis să-mi critice purtările, s-au crezut superiori și au încercat să mă rănească cu promisiuni dulci.
Mulți n-au înțeles că, mai devreme sau mai târziu, sufletul se vindecă, rănile devin mai rezistente, încrederea dispare și fără să vrei ajungi să nu mai crezi în promisiuni și ochi prefăcuți.

Dacă astăzi am prea puțină încredere în oameni este pentru că mi-a fost trădat sufletul de prea multe ori…
Încredere: mulți o vor, puțini știu să o păstreze.